Este oare Moldova luată în seamă în PNRR? Se are în vedere faptul că în Moldova sunt aproximativ 20 de km de autostradă din cei 900 de km la nivel național? Se pare că NU!

Acest articol a prins formă și a devenit necesar, din punctul nostru de vedere, în momentul în care am constatat parcursul greșit al elaborării programului de investiții PNRR.

Mai mult decât atât, prin tot mai desele declarații din mass media, acest parcurs greșit pare că se definitivează, prin acțiuni de mulțumire a unora și de pedepsire a altora.

Astfel constatăm că:  

Ludovic Orban sprijină realizarea unui drum expres între Autostrada Transilvania și Autostrada Sebeș-Turda – sursa aici.

Aceste declarații ale Domnului Orban, asupra cărora ne-am aplecat, au născut următoarele întrebari:

  • Domnul Orban dorește să le mulțumească unora prin autostrăzi?
  • Domnul Orban propune și se și impune, pe cale de consecință? Sau îi întrebăm pe cei de la Ministerul Transportului sau măcar pe niște ingineri de drumuri?
  • PLANUL NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ (PNRR) se va elabora/ s-a elaborat prin astfel de declarații?
  • Domnul Orban uită faptul că și dânsul a fost Ministru al Transportului?

Haideți să ne reamintim cu toții că:

Misiunea Ministerului Transporturilor așa cum este enunțată în MPGT(sursă aici) este:

,,Misiunea Ministerului Transporturilor, așa cum este enunțată în Versiunea Preliminară a Planului Strategic al Ministerului, accentuează următoarele puncte:

  • Eficiența economică: un sistem de transport care generează beneficii mai mari decât costurile;
  • Echitate: costurile și beneficiile sistemului de transport trebuie distribuite în mod egal între cetățeni, domenii de activitate și arii geografice:
  • Siguranță: infrastructura și serviciile de transport trebuie oferite în așa fel încât să ferească oamenii de accidente și deces.
  • Integrare: sistemul de transport ar putea permite oamenilor să facă anumite călătorii mai confortabile și mai eficiente utilizând o combinație de moduri de transport iar pentru transportul de mărfuri ar putea permite minimizarea costurilor.
  • Mediu: sistemul de transport ar trebui să protejeze mediul înconjurător și, prin aceasta, ar trebui să sprijine dezvoltarea socială și economică spre beneficiul generației prezente și celor viitoare.”

Astfel, oricare ar fi sursa de finanțare, stabilirea acestei investiții drept echitabilă sau nu, este o misiune deja asumată de Ministerul Transporturilor.

În acest sens întrebăm: Încă un drum expres în zona cu cea mai mare densitate de autostrăzi REALIZATE este echitabilă? Poate fi echitabilă?…

Totuși în Moldova s-au executat autostrăzi cu o lungime de doar 2,5% din lungimea totală a autostrăzilor la nivel național.

Procentul de 2,5% față de 97,5% poate fi echitabil? Niciodată! Se pare că la cele mai înalte forumuri de decizie nu se dorește a se lua la cunoștiință acest aspect.

Facem un apel către Domnul Ministru al Transporturilor să aibă în vedere Misiunea privind Echitatea, a Ministerului pe care îl conduce.

Planul Strategic al Ministerului Transporturilor s-a mutat pe o pagina de facebook

În cadrul articolului se precizează că Domnul Orban a scris pe pagina sa de Facebook:

“Am avut, astăzi, o întâlnire cu reprezentanți ai administrațiilor locale din regiunea Centru: Alba, Mureș, Sibiu, cu care am discutat despre gestionarea cât mai eficientă a fondurilor europene, prin proiecte regionale care să asigure dezvoltarea județelor și reducerea discrepanțelor dintre ele”.

Este foarte bine faptul că se discută despre discrepanțe, ca echivalent al cuvântului echitabil, dar contextul este total nereușit.

Este nereușit pentru că se pare că Planul Strategic al Ministerului Transporturilor s-a mutat pe o pagina de facebook, iar pe de altă parte pentru ca se vorbește despre discrepanțe într-o zonă a țării unde deja există autostrăzi, spre deosebire de multe alte zone în care nu există autostrăzi.

Probabil ca principiul avut în vedere de factorii decidenți de astăzi este acela că: Dacă nu există autostrăzi într-o regiune a țării, nu au ce discrepanțe să mai apară în interiorul regiunii respective, pentru că lipșeste obiectul discrepanței, respectiv autostrăzile.

Se pare că avem o aplecare absurdă spre un detaliu nejustificat, respectiv pe discrepanțe între județe și nu o aplecare normală, spre discrepanțele dintre regiuni, acolo unde sunt cele mai importante dezechilibre și care contează în abordarea strategiei la nivel național.

Totuși, Ministerul Transporturilor are în vedere, primordial, planul național

În acest sens a fost redactat și articolul nostru despre Dezvoltarea regională neechilibrată și fără echitate a infrastructurii majore în România. Directia greșită, intuită prin articolul nostru, se va menține pe mai departe, din păcate.

În cadrul articolului se mai precizează, la nivelul declarațiilor, domnului Orban și că:

“Acest drum expres ar asigura o conexiune mult mai bună a zonei cu rețeaua națională de autostrăzi și drumuri rapide și o deschidere economică către partenerii comerciali din Europa.

Regiunea Centru se află printre regiunile cu o dezvoltare economică în creștere, prin ramuri importante ale industriei precum cea auto, prelucrarea lemnului, industria alimentară sau a materialelor de construcții.

În plus, datorită patrimoniului cultural, zona dispune de un potențial turistic important și diversificat.

De aceea, dezvoltarea rețelelor de transport reprezintă o prioritate, pentru o promovare cât mai amplă a regiunii. I-am asigurat pe reprezentanții Regiunii Centru de toată colaborarea mea, pentru implementarea proiectelor vitale pentru dezvoltarea acestei zone”

Europa are nevoie de o Românie dezvoltată echilibrat, unitar și echitabil

Nu putem înțelege această ”întoarcere cu spatele” la ceea ce înseamnă dezvoltarea echilibrată a țării noastre, din partea Domnului Orban.

Europa are nevoie de o Românie dezvoltată echilibrat, unitar și echitabil (care sunt și un pricipii de bază ale Uniunii Europene) și nu doar a unei părți din țară.

Aceleași beneficii prezentate de Domnul Orban pentru Drumul Expres, care va uni două autostrăzi deja existente în zonă, sunt valabile și în cazul în care acest drum expres s-ar  implementa în alte regiunii, unde infrastructura rutieră majoră este așteptată de foarte mult timp.

Această dezvoltare ,,amplă” a zonei prin care se uită de celelalte regiuni, unde avem 0 km de infrastructură rutieră majoră, distruge ideea de echitate și echilibru.

Nu putem crede decât că Domnul Orban mulțumește unora, iar altora le arată cartonașul roșu. De neînțeles!.

Pentru a susține articolul nostru privitor la Dezvoltarea Neechilibrată și pentru a nu fi acuzați de ,,rea voință”, vă prezentăm și un context al acestei declarații.

Contextul este unul care anticipează, poate un modus-operandi în daună celeilalte mari părți a României.

Context:

  1. Drum Express Oradea – Arad – sursa : https://www.zf.ro/business-construct/o-veste-buna-a-fost-lansata-licitatia-pentru-realizarea-proiectului-19914392

Articolul se numește:

,,O veste bună: A fost lansată licitaţia pentru realizarea proiectului tehnic al drumului expres Oradea-Arad”

Se pare că mai avem un drum expres într-o zona unde deja s-au construit autostrăzi.

Această Autostradă s-a făcut ,,invizibilă” printr-un Parteneriat Consiliu Judetean Bihor și CNAIR:,, Valoarea Drumului Expres Oradea – Arad este estimată la aproximativ 1 miliard de euro, iar acesta va fi realizat în parteneriat cu Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a mai transmis Ilie Bolojan”.

Se pare că în acest Parteneriat CNAIR este dator cu alocarea fondurilor pentru realizarea investiției și cam atât. Încă un miliard de euro pentru această zonă! (Bravo lor).

Netransparentizarea acestei autostrăzi în Harta Transparentă de pe site-ul CNAIR este absolut condamnabilă, iar conducerea în eroare prin omisiune nu poate fi decât cu un scop!

Acest scop este se pare: e deja prea mult pentru unele zone, investițiile trebuiesc netransparentizate de acum pentru ca cunoaștem dimensiunea dezechilibrului indus și a lipsei totale de echitate.

Harta Transparentă – CNAIR.

Sursa aici.

  1. Autostrada Timișoara – Moravița

Cea mai elcoventă descriere printr-un articol în media o regăsim aici.

”Țara arde și Baba se piaptănă”

Articolul se numește:

,,Autostrada Timişoara-Moraviţa va conecta Banatul cu Belgradul, dar va asigura și un drum rapid spre plajele din Muntenegru”

Descrierea este sublima, respectiv, această Autostrada va asigura un drum rapid spre plajele din Munte Negru. Această autostradă intra cu succes în categoria: ,,Țara arde și Baba se piaptănă”.

Tot în articol se mai precizează:

„Cu finanţare europeană asigurată prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, autostrada nu înseamnă doar un acces mai facil către destinaţiile de vacanţă ale Adriaticii şi Mediteranei, dar mai ales o legătură rapidă şi atractivă între coridoarele europene de transport 4 şi 10.

Dacă vom reuşi să impunem şi Via Carpathia, autostrada N-S pentru care Alianţa Vestului militează, Timişoara poate deveni unul dintre cele mai importante centre logistice din Estul Europei, singurul punct din România cu acces facil la trei coridoare majore de transport europene”, susţine Dan Diaconu, viceprimarul Timişoarei, pe pagina sa de Facebook.

Observăm expresia: ,, Dacă vom reuşi să impunem şi Via Carpathia, autostrada N-S pentru care Alianţa Vestului militează, Timişoara poate deveni unul dintre cele mai importante centre logistice din Estul Europei, singurul punct din România cu acces facil la trei coridoare majore de transport europene”.

O viziune : ,,Fiecare pentru el, fiecare cum se poate impune politic” – nu e o viziune de țară

Așadar facem totul pentru Timişoara (singurul punct din România cu acces la 3 coridoare majore de transport) și impunem orice, chiar dacă nu există în documentele strategice sau chiar dacă nu există nici o logică, în acest sens.

O astfel de viziune : ,,Fiecare pentru el, fiecare cum se poate impune politic” – nu este o viziune de țară și nici o abordare europeană, care are prevăzut în însăși documentele sale de înființare nevoia unei dezvoltări echilibrate și reducerea decalajelor între regiuni (nu pe județe, Dle. Orban).

Infrastructura rutieră majoră trebuie să fie ancorată în realitate

Toate declarațiile decidenților politici par a nu respecta aceste principii europene. Aceste alianțe zonale, care vor să se impună fac ca aceste decalaje să se adâncească, iar pe locuitorii regiunilor ”abandonate” să-și pierdă încrederea în instituțiile europene.

Observăm inclusiv apariția unui nou fenomen social, de transformare a mentalităților, generat de acțiunile, declarațiile și faptele politicului, respectiv ”migrarea” de la naționalism la regionalism. Apariția acestui fenomen ar trebui să ne ridice severe semne de întrebare! Dragi politicieni, țara va ales, tara trebuie să o serviți!

În final, infrastructura rutieră majoră trebuie să fie ancorată în realitate, să aibă legătură cu nevoile locuitorilor și mai puțin cu cele precizate prin articol de mai sus, respectiv: ,,În acest moment, din Timişoara până pe plajele din Muntenegru (650 de kilometri până la Budva), se face cu mașina în jur de zece ore. Dacă se va realiza autostrada, distanță se va reduce și cu viteza regulamentară se va ajunge în aproximativ cinci ore.”

În fapt, documentele programatice, elaborate având la bază anumite principii și prioritizări, sunt cele care trebuie să stea la baza deciziei de implementare a unei investiții și NU UN ACT DE IMPUNERE!

  1. Autostrada/ Drum Express Lugoj – Drobeta Turnu Severin – Calafat

Da, avem și o Autostradă/ Drum Expres paralelă cu Autostrada Timișoara – Moravița.

Această analiză pe Coridorul Lugoj – Drobeta Turnu Severin – Calafat trebuie să existe, dar Autostrada spre plajele din Munte Negru nu prea se justifică,  mai mult decât atât, ”prejudiciază” la nivel de beneficii orice soluție (tehnică) ce va fi studiată pe Coridorul Lugoj – Drobeta Turnu Severin – Calafat.

Acest ”prejudiciu” se poate concretiza inclusiv prin concluzionarea unei lipse a necesității de a interveni pe acest coridor.

Sursă aici.

În cadrul acestui articol, același Domn Ludovic Orban, declară:

Vom solicita includerea in buget a finantarii Studiului de Fezabilitate pentru un obiectiv de investitii pe care il consideram important si anume tronsonul de autostrada Calafat – Lugoj, care permite conectarea sudului României de marile coridoare de transport european„, a declarant, sâmbăta, 13 februarie, liderul PNL Ludovic Orban.

Tot în acest articol:

Regiunea Olteniei va fi legata de Vest printr-un drum expres, de viteza! Astazi am supus aprobarii Guvernului suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor cu suma de 20 milioane lei, fonduri necesare pentru demararea studiului de fezabilitate pentru drumul expres LUGOJ – DROBETA TURNU SEVERIN – CRAIOVA – CALAFAT. Este o investitie absolut necesara pe care i-am cerut-o prim ministrului Florin Citu impreuna cu colegii mei parlamentari liberali, din regiunea Olteniei. ii multumim președintelui PNL Ludovic Orban pentru sprijinul acordat in sustinerea acestei investitii importante”, a scris pe Facebook, ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Unde sunt calculele de eficiență economică?

Reiteram și aici concluzia de mai sus, respectiv, Planul de Investiții Strategic al Ministerului Transportului se elaborează și se justifica prin Facebook, dar mai ales prin intervenții personale ale unor membri ai guvernului sau ale parlamentarilor din anumite regiuni.

Unde sunt inginerii de Drumuri si poduri? Unde sunt calculele de eficiență economică? Unde este procedura prin care aceste investiții sunt prioritare spre exemplu investițiilor din Moldova?

Tot aici reafirmăm că Misiunea Ministerului Transporturilor este de a implementa un Program Strategic/Document Programatic.

Acest program/document programatic se elaborează pe nivele de importanșă ale investitiilor și pe priorități determinate prin argumente științifice ale investițiilor, pentru fiecare palier de importanță.

Concluzii:

Din cele expuse mai sus se pare că se vor implementa, prin Fonduri Europene și PNRR, doar acele investiții din zonele ai căror reprezentanți politici au ușa deschisa la cei din conducerea statului.

Având în vedere pluripartidismul și faptul că nu toate partidele sunt la guvernare, ne întrebăm cum ar putea deschide ușa conducătorilor reprezentanții partidelor care nu sunt la guvernare.

Afirmația anterioară trebuie eliminată din orice context/ nuanță politică și trebuie înteleasă, pur și simplu, așa cum reiese din declarațiile date în cunoștiință de cauză.

Ex:,, Este o investiție absolut necesară pe care i-am cerut-o prim ministrului Florin Cîțu, împreună cu colegii mei parlamentari liberali, din regiunea Olteniei. Îi mulțumim președintelui PNL Ludovic Orban pentru sprijinul acordat în susținerea acestei investiții importante”

De ce mai avem nevoie de ingineri de Căi Ferate, Drumuri și Poduri sau de experți în absorția de fonduri europene!?

Propunem desfiinșarea Universităților de Construcții și înlocuirea lor cu Școlile de Partid.

Da, acest articol este un manifest tehnic și NU politic!

IMPORTANT! Preluarea textelor (integrală sau parțială) și/sau fotografiilor din acest articol se poate face numai cu acordul scris al autorului, fiind proprietate intelectuală. Acesta este un site cu caracter informativ. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor. Pentru preluare, contactați-ne pe mail.

Pe aceeasi tema

Back to top button