,,Cosorul lui Moceanu” și compania de drumuri
Zi de zi, inginerii de drumuri și cei din transporturi sunt efectiv puși în fața unei scene similare cu cea a ”cosorului lui Moceanu” din filmul ”Cel mai Iubit dintre pământeni”.
De ceva vreme asistăm la o scenetă în care compania națională de drumuri NE REEDUCĂ, spunându-ne nouă, ,,filosofilor”, că acest cosor este alcătuit dintr-o parte ,,lemn- oasă” și o parte ,,fer-oasă”. Și da, este adevărat!
Ei chiar se simt niște Dumnezei și au aceea sfială grețoasă a personajului magistral interpretat de renumitul actor Dorel Vișan, atunci când este întrebat, în film, cum este el văzut de ,,filosofi”.
Vis-à-vis de promisiunile fanteziste referitoare la numărul imens de kilometri de autostradă care vor fi realizați, avem astăzi problema acordării de certificate constatatoare negative majorității prestatorilor de servicii de proiectare și unor antreprenori.
Bun, păi dacă au certificate constatatoare negative, nu vor mai putea participa la licitații…și atunci cu cine se vor implementa autostrăzile promise?
Cum se vor implementa proiectele din PNRR până în 2026? Asta este o artă a managementului! Să elimini pe cei cu care trebuie să grăbești să implementezi proiecte și așa fanteziste ca termene de realizare.
Câte certificate constatatoare negative s-au dat până astăzi Prestatorilor de servicii de proiectare și Antreprenorilor? Răspunsul este că în 20 de ani nu s-au dat atâtea certificate constatatoare negative câte s-au dat, într-o zi, pe facebook.
Pare că se caută un motiv pentru viitorul eșec al PNRR și al altor programe operaționale
Chiar credem că se vrea binele infrastructurii rutiere majore de către ,,managementul transporturilor”? Sincer, pare că nu.
Pare că se caută un motiv pentru viitorul eșec al PNRR și al altor programe operaționale. NOI AM VRUT, DAR NU AM AVUT CU CINE, PENTRU CĂ LE A-M DAT LA TOȚI CERTIFICATE CONSTATOARE NEGATIVE ȘI NU AU MAI PUTUT PARTICIPA LA LICITAȚII.
Pentru CNAIR, Siguranța Circulației, precum Cosorul lui Moceanu, are o parte fer-oasă, reprezentată de celebrele parapete și o parte lemn-oasă, reprezentată de capetele luminate, care efectiv nu pot <decât> a monta parapete și cam atât.
Asistăm azi la eșecul soluției de profil transversal 2+1 (profil adorat inclusiv de un fost ministru al transporturilor) pe DN2. Da, din păcate, a mai avut loc un accident pe zona unde a fost implementat acest profil transversal 2+1. (detalii aici).
Considerăm că acest profil 2+1 este un eșec, pentru că:
- A fost adoptată o soluție suedeză, crezând că automat se importă și beneficiile acesteia. Numai că această soluție suedeza nu se aplică pe drumuri cu volume de trafic aferente unei autostrăzi. Chiar și în Suedia, ACEASTĂ SOLUȚIE SE APLICĂ PE DRUMURI CU VOLUME DE TRAFIC DE 3-4 ORI MAI MICI;
- Drumurile cu o singură bandă sunt clasificate ca drumuri cu cel mai mare potențial de producere al accidentelor. Aceste sectoare unde avem o bandă pe sens sunt așadar zone cu potențial ridicat de producerea accidentelor cu victime;
- Soluția 2+1 nu ține cont de comportamentul șoferului. Ce simte un șofer care urmează să facă un drum București – Iași cu o viteza medie de 60 de km pe ora? Ce se întâmplă dacă un vehicul se defectează pe această zonă cu o bandă pe sens?
- Pentru un drum cu volume de trafic de autostradă introducem soluții tehnice aferente drumurilor de categorie inferioară.
Chiar nu înțelegem de ce Nu se poate ca DN2 să fie lărgit la 4 benzi? De ce nu se face sector pilot experimental de lărgire la 4 benzi?
Constatăm faptul că amenzile cresc în continuare, constatăm că suntem forțați pe toate nivelurile ca noi, șoferii să ne pliem pe o infrastructură rutieră proastă și să ne obișnuim cu asta!
Practic, nu se dorește implementarea unor drumuri sigure, ci se dorește ca noi, șoferii să ne obișnuim cu drumurile nesigure. Trebuie să le conștientizăm cât sunt de nesigure și să acceptam asta, pentru că altceva nu va fi.
Nu sperați la drumuri mai sigure! Acceptați ce aveți și dacă nu sunteți cuminți, scădem limitele de viteza și mai mult, până la viteza unei trotinete.
Am mai tratat acest subiect al profilului 2+1 pe DN 2 și aici: https://grupinfrastructura.ro/dn2-drumul-catre-zero-victime-cu-decizii-mortale-profilul-transversal-21/
NOUA GIRAȚIE DE PE AUTOSTRADA A3 – ȘI CU ALTE DOUĂ, AVEM 3 GIRAȚII ÎN MAI PUȚIN DE 900 DE METRI LUNGIME DE BRETEA.
,,Cu ajutorul unui instrument ingenios”, CNAIR a decis să rezolve problema unui acces local la un depozit/spațiu logistic prin realizarea unei girații pe breteaua de descărcare a Autostrăzii A3 spre Centura București (sens DN2).
Se realizează astfel accesul unui depozit logistic direct în Autostrada. Este o premieră și pentru noi!!!
Numai că ,,ingeniozitatea” CNAIR transcede reglementărilor tehnice în vigoare, în ,,ciuda” forței posibile a febleței unor reprezentați ai CNAIR pentru dezvoltatorul care dorește acest acces.
În normativul de Autostrăzi PD 162 se precizează:
Având în vedere faptul că cele două artere sunt Autostrada A3 și Centura București, în mod normal, așa cum prevede normativul, între A3 și DNCB ar fi trebuit să avem drumuri de legătură, care permit trecerea de pe o arteră pe cealaltă, fără conflicte ale curenților de trafic.
Iată însă că noi avem pe un astfel de drum de legătură nu mai puțin de 3 girații, caracterizate în primul rând prin existența conflictelor între curenții de circulație, conflicte pe care amenajarea girației trebuie să le rezolve.
Acest Nod rutier depășește orice normalitate la nivel de siguranță a circulației și a firescului. Această girație nouă nu este amplasată corespunzător!
Dar dacă se implementează, înseamnă că cei care Implementează ”Viziunea Zero Victime” de la CNAIR sunt și cei care au avizat-o!
Acest Nod rutier ar trebui să fie numit Nodul Rutier ”a la Carusel”, practic pe parapete marginal ar putea fi montați căluții, iar pe partea carosabilă un marcaj rutier muzical (tot ingeniozitate a la CNAIR).
În acest fel, la parcurgerea acestui nod rutier cu mașina, căluții vor părea că se mișcă precum la un carusel, iar marcajele orizontale vor cânta duios.
Se pare că de aceea lucrează CNAIR cu intelectuali, pentru că ei ”prinde” repede. Restu’ reacționari!
Sursă foto: pixabay.com