Variantele de Ocolire, o istorie tragică pentru România. Ce riscuri există în lipsa unui plan național?

Variantele de Ocolire au revenit din nou în atenția CNAIR și a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. Din postările publice ale celor două instituții observăm o atenție suplimentară care se manifestă pentru aceste profiluri de drumuri.

În limbaj tehnic, un drum de centură este un drum public care ocolește o localitate, destinat circulației de tranzit și o variantă de ocolire adaugă acestei definiții posibilitatea întâlnirii cu un profil de drum superior (autostradă, drum expres etc.)

Variantele de Ocolire, o usturătoare lecție de ineficiență și dezinteres

Deși a existat un interes pre-aderare din partea României de a veni cu soluții pentru aceste tipuri de drum, ele au devenit în timp o usturătoare lecție de ineficiență și dezinteres, atât din partea statului cât și din partea antreprenorilor.

VO Tecuci care a intrat recent în vizorul și atenția presei prin mobilizarea anunțată de ministrul Transporturilor și Infrastruturii, Sorin Grindeanu, era un proiect declarat prioritar pentru CNAIR încă din 2005. Astfel, Tecuciul fusese introdus de vechiul CNADNR, actualul CNAIR, în rândul localităţilor prioritare pentru finanţarea întregii investiţii.

Demersurile autorităților publice locale, încă din anul 2005, s-au materializat abia în 2009 (Hotărârea de Guvern nr. 990/16.09.2009) când printr-un act normativ s-au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru VO Tecuci. Ulterior, prin Hotărârea de Guvern nr. 347/ 24.04.2012, au fost demarate și procedurile de expropriere. Să nu uităm nici de VO Mihăilești.

Variantele de Ocolire, proiecte destinate a creşte mobilitatea populaţiei, bunurilor şi serviciilor

Amintim că din perspectiva construcției Variantelor de Ocolire în cadrul coridoarelor IV şi IX, aceste tipuri de drum erau prezăvute pentru a creşte mobilitatea populaţiei, bunurilor şi serviciilor (detalii aici).

De asemenea, MPGT propunea dezvoltarea infrastructurii de transport rutier prin crearea unor coridoare noi de transport (realizarea de autostrăzi, variante de ocolire, drumuri expres), reabilitare/extindere variante ocolire transport rutier

Obiective strategice conform MPGT sunt:

  • Îmbunătățirea mobilității populației și a traficului aferent transportului de mărfuri în cadrul rețelei
  • TEN-T de bază și a rețelei extinse, prin construcția unei rețele de autostrăzi și drumuri expres;
  • Asigurarea accesului pentru populație și pentru mediul de afaceri la rețeaua TEN-T de bază și
  • la rețeaua extinsă, prin construcția coridoarelor de legătură națională;
  • Asigurarea unei rețele de transport rutier sigure și operaționale, care să contribuie la reducerea
  • numărului de accidente rutiere, precum și la reducerea timpilor de călătorie;
  • Asigurarea accesului internațional prin intermediul legăturilor cu țările vecine; și
  • Asigurarea unei rețele de transport propice mediului înconjurător, prin implementarea
  • proiectelor de variantă de ocolire.

În cadrul acestui Master Plan este prevăzută realizarea de variante de ocolire pentru o serie de orașe precum: Timișoara (varianta sud), Cluj-Napoca (variantele nord și sud, centura Florești), Iași (varianta trafic ușor), Bacău, Târgu Mureș (varianta est), Oradea (inel de centură integrat), Brașov (varianta de ocolire Săcele-Hărman-Bod-Hălciu-Dumbrăvița-Vlădeni), Sibiu (varianta sud), Craiova (varianta sud), Botoșani, Galați, Ploiești (DN1-DN 72), Pitești (varianta vest), Arad (varianta est), Baia Mare (reabilitare și modernizare); (sursa aici).

VO Gura Humorului, un exemplu care demonstrează o mișcare centrifugă a autorităților

VO Gura Humorului este un exemplu care demonstrează o mișcare centrifugă a autorităților publice locale care ”își iau destinul în mâini”, în limbaj colocvial, și se apucă de construit la nivel regional, fără a mai aștepta direcția, decizia de la centru.

În limbaj administrativ, vorbim de procesul de declasificare (detalii aici) prin care această variantă de ocolire la nivel de execuție și proiectare va fi asigurată de autoritățile locale. Partea tehnică, auditul rutier, precum și alte operațiuni administrative revin CNAIR.

În lipsa unui plan național de construcție a variantelor de ocolire pentru orașele din România riscăm ca mișcarea centrifugă să crească, iar centrul să-și piardă din valoare și strategie.

Rămâne de văzut cum această traiectorie se va calibra/ciocni de noua strategie a decidenților din transporturi. 

IMPORTANT! Preluarea textelor (integrală sau parțială) și/sau fotografiilor din acest articol se poate face numai cu acordul scris al autorului, fiind proprietate intelectuală. Acesta este un site cu caracter informativ. Dacă doriți să eliminăm o postare sau să facem modificări, vă rugăm să ne contactați. Nu intenționăm încălcarea dreptului de autor. Pentru preluare, contactați-ne pe mail.

Pe aceeasi tema

Back to top button